Teorie și Analiză Politică
Formă: învățământ la zi cu frecvență
Durată: 2 ani (120 credite ECTS)
Coordonator program: Adrian Miroiu
Persoana de contact: Mihai Ungureanu
DESCRIERE
Masteratul Teorie și Analiză Politică are o abordare inter şi trans-disciplinară și dezvoltă competențe de cercetare empirică și analiză teoretică în diferite abordări curente din științele politice și sociale.
Masteratul oferă expertiza necesară pentru scrierea și implementarea proiectelor de cercetare și elaborarea lucrărilor academice de specialitate. O mare parte din studenții acestui masterat publică în reviste de științe politice și asistă în proiecte de cercetare.
Acest program masteral conferă pregătirea teoretică și competențele de cercetare necesare aprofundării studiilor la nivel de doctorat.
CUI SE ADRESEAZĂ PROGRAMUL?
Programul masteral vizează absolvenții de știinţe politice, filosofie, economie, sociologie, antropologie, istorie, științele comunicării și media, relații internaționale și studii culturale, psihologie și științele educației. Admiterea este însă deschisă absolvenților din orice domeniu care în urma examenului dau dovadă unui interes pentru domeniu și pentru acest program masteral.
DISCIPLINE STUDIATE
- Orientări actuale în știința politică
- Filosofia științei politice
- Etică, ideologii și religii actuale
- Teorii Politice Feministe
- Guvernare și alegeri publice
- Partide și sisteme de partide
- Orientări actuale în filosofia politică
- Metode de cercetare
- Managementul Proiectelor
Pentru a participa la concursul de admitere la studii universitare de master este necesară elaborarea și încărcarea pe site a unui scurt proiect de cercetare (care să documenteze motivația candidatului / candidatei și interesul pentru tematica programului de studiu) și susținerea proiectului în cadrul unui interviu care se va desfășura online.
Condițiile specifice pentru redactarea proiectului
Proiectul trebuie să conțină:
- detalii despre motivația alegerii domeniului de studiu Științe Politice sau Sociologie / a programului de studiu ales ca primă opțiune;
- detalii despre interesele de studiu și/sau experiența profesională a candidatului;
- enunțarea unui subiect de cercetare relevant pentru tematica programului de studiu ales ca primă opțiune;
- așteptările candidatului cu privire la programul masteral ales ca primă opțiune.
Proiectul se va redacta în limba în care se desfășoară programul de master ales ca primă opțiune și va avea aproximativ 1 pagină.